Despre noroc si alergare – cu dedicatie pentru Andrei si Adriana


IMG_1290

Ma consider in general o persoana foarte norocoasa. Am avut sansa in viata, mai ales in anii recenti, sa fac lucruri pe care nu cred ca le-au facut multi in viata. Am plutit inconjurata de sute de balene, am urcat -un pic – pe Himalaya, am vazut leii si elefantii la ei acasa,  am urcat cu rucsacu-n spate la Machu Picchu si cu un copil in burta la templele de la Angkor Wat, am haladuit pe-o barcuta prin toate insulele din Caraibe, am inotat cu rechini si delfini si testoase, si lista e lunga tare, dar ideea nu e sa ma laud ci sa “make a point”.

Asta daca ma gandesc doar la norocul de a putea face lucruri putin accesibile, si nu ma rezum la cele “triviale” gen o familie fantastica, un job care-mi place, o sanatate decenta si educatie pe masura dorintelor si buzunarului.

Ei bine, azi simt ca am ridicat stacheta atat de sus, ca-mi va fi greu al naibii sa o mai egalez vreodata.

Azi am alergat un semimaraton.  Neplanificat, negandit deloc, asa cum imi ies mie pasaricile din gura, fara sa isi studieze vreun pic planul de zbor si de aterizare, am zis ieri “da” ieri pentru tura de azi de la Baneasa Trail Running. S-a ivit un loc, l-am luat.

Bref, l-am terminat cu 3 minute inainte sa sune gongu’ de finish, dupa o cursa infernala prin noroi si crengi rupte la tot pasul. Daca m-ar pune cineva sa descriu acum Purgatoriul, sigur am niste scene in cap pe care le-as desena cu multe inflorituri de condei, dupa cursa de azi.

Am avut insa onoarea sa alerg, fiecare din cei 21 de kilometri, alaturi de doi semizei ai alergarii de pe meleagurile noastre: Andrei Rosu si Adriana Istrate.

Andrei mi-e trainer in programul lui de suflet “Coaching in alergare” a.k.a CIA, mentor, si o sursa permanenta de inspiratie pentru cei din jur. Mie CIA pot sa spun ca mi-a zguduit din temelii traseul comod casa-job-casa, dupa doar cateva intalniri cu Andrei, si mi-a integrat turele de Herastrau in program si in rutina saptamanala. Il recomand calduros tututor celor care vor sa alerge sau vor pur si simplu sa-si mute limitele personale te miri pe unde – mult mai departe, oricum. Pentru mine a fost un program de detoxifiere si schimbare de mindset, mai mult decat de alergare -desi e musai s-o faci si pe asta 🙂

Pe Adriana n-o stiam personal, stiam doar ca e prima romanca care a terminat Antarctic Ice Marathon & 100 Km, ascultasem povestea ei joia trecuta la prezentarea CIA si stiu ca mi-a placut fraza ei de incheiere  “Fii tu insati schimbarea pe care o vrei in altii” asa ca am adoptat-o.

Amandoi mi-au fost alaturi, 3 ore, mi-au ascultat vaicarelile si icnetele de neputinta, si au stiut sa reteze cu lovituri de maiestru toate capetele balaurilor care incercau sa iasa din mine “nu mai pot”, “trebuie sa ne oprim macar un minut” “ma doare splina”, etc. Am fost continuu tratata regeste, ca la carte de Andrei cu geluri, energizante, electroliti (Isostar sa traiasca:), am fost provocata, luata in ras, impinsa de la spate, fortata sa ma imaginez evadata din inchisoare si alergata de caini, sau ma compar cu cei care termina maratoane din scaunul cu rotile. Am ascultat pataniile lor de prin Antarctica sau aiurea si care-au fost momentele lor de slabiciune si cum le-au depasit. Toate au functionat. Si m-au facut sa pun pas dupa pas, pana la linia de finish.

Desi cred ca amandoi nu mai au nimic de demonstrat in materie de sport nimanui, cred ca nu-si planificasera neaparat cursa asta asa, la coada clasamentului (cel putin Adriana, pe care-a deturnat-o Andrei la inceputul traseului). Ba au fost chiar atat de galanti ca m-au lasat sa trec prima linia de sosire:)

Sunt inca foarte marcata (si fizic, de ce sa nu recunosc) de experienta asta, asa ca ma consider obligata sa le demonstrez ca nu si-au pierdut trei ore prin padure degeaba langa mine. Imi promit sa dau mai mult din mine. Pana la urma, norocul si-l mai face si omul cu mana lui.

Multumesc Andrei si Adriana, ati sadit in mine semintele unui om mai bun, care vrea sa faca sport, sa fie sanatos si sa-si ridice tot mai sus stacheta personala. Seminte care vor da roade, sunt convinsa. Si de ce nu, sper sa le imprastii si altora din jur. Fii tu liderul schimbarii pe care o vrei la altii, nu?

PS: Multumiri si catre voluntarul care a incheiat plutonul de codasi, si a alergat cot la cot cu noi – din pacate nu-i stiu numele 😦

Later edit: Pe voluntarul care m-a impuns in coaste toata cursa il cheama Eugeniu Dedov, ii multumesc inca o data din suflet si sper sa ne mai incrucisam “adidasii” si alta data, cand sper sa-i dau batai mari de cap sa se tina dupa mine.

Advertisements

2 Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s