Ce-ai ratat daca n-ai alergat ieri prin Herastrau


Iti pui adidasii, pitesti capul sub caciula, si dai drumul picioarelor sa zburde, cam asta e toata filozofia alergarii la mine.
Eu obosesc instantaneu, imi ia cam 3 minute sa ma simt epuizata si sa-mi zic: gata, lesin, atata am putut, hai acasa…
Dupa care, daca nu-mi ascult piticii din creier, se instaureaza treptat o stare de bine..bine rau! sau raw 🙂
Creierul se obisnuieste cu ideea ca asta e, nu are succes cu vaicarelile, mai bine coopereaza… Picioarele stiu deja traseul, alearga cumintele unul dupa altul, aliniate…

Si de-aici incepe acel” me, myself & I” moment, in care ma pot gandi in voie la mine. Pot analiza ce se intampla in jur, descopar natura, incerc sa ma pun in pielea celor care trec, de regula in mare viteza, pe langa mine: ce-i mana-n parc la -x grade, care o fi scopul lor, de cand or alerga, cat de greu le-o fi si lor sa-si rupa timp, oare au si ei copii acasa ?

Ce ai fi putut sa vezi, spre exemplu, ieri daca alergai prin parc:

– un baiat care alerga (mult mai repede decat mine) avand o malformatie serioasa la picioare…fiecare pas era mai mult o zbatere, o balansare de colo-colo… cu toate astea se descurca excelent.
– un domn care avea un singur ochi sanatos (recunosc ca m-am holbat un pic pentru ca nu intelegeam ce are pe ochiul celalat). Ambii m-au impresionat foarte tare, mi-am dat singura 2 suturi in fund si mi-am spus hai mars inca cativa km, nu ti-e rusine, femeie cu toate piesele la locul lor?
– un porumbel care a zburat din stol si a aterizat, in trecere, la mine pe umar. Nu, n-a fost un moment sublim, a fost un moment in care am facut pe mine de frica, nu stiam cine ma ataca.
– 2 pusti care probabil au comentat, inainte de-a trece pe langa ei, ceva gen “asteia nu i-o fi frig, ma?) – aveam pantaloni 3 sferturi, recomandati de Andrei pentru alergari pana la -10 grade. Chiar cand am trecut de ei i-am auzit, si am ghicit intrebarea “da’ nu vezi ce straturi protectoare are pe ea, ma, cum sa-i fie frig?”. Asa e, baieti, aveti dreptate. Lucrez la asta.
– 2 femei care maturau strada, in dreptul cladirii IBM, la o distanta apreciabila una de cealalta, si care aveau niste dispozitive in urechi, probabil niste casti preistorice, dar care semanau cu castile cu fir ale CIA-ului. “Unde fa, unde, ca n-o vad?” a zis una chiar cand am trecut pe langa ea, si zau daca inteleg ce urmareau. Pana la urma poate chiar erau niste agente secrete camuflate sub gecile portocalii de la Rebu.
– zeci, daca nu chiar sute, de alergatori trecand stoluri-stoluri, toti bine lucrati, toti cu 6-packs la ei pe burta, siguri pe ei, competitivi chiar si la antrenamente, pleznind de sanatate.
– Cativa parinti cu copii de 5-8 ani alergand…
– 2 mamici care alergau cu carucioarele cu bebelusi
– 2 tinerei indragostiti care alergau tinandu-se de mana, desi parea ca le e destul de greu sa se sincronizeze.
– si bineinteles pe Didina, dupa care iti poti potrivi zilnic ceasul. Daca apuci, ca trece cam prea repede. Hai Didina!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s