Cu masina la spalat “ca lumea”


Nu ma asteptam sa scot iar capul la lumina pe blog cu un asemenea post, dar mi s-a parut prea reprezentativ pentru “toate astea mi se intampla numai mie” ca sa nu scriu cateva randuri.

Dupa 9 ore de sezut in cur pe scaun la cursul de nutritie, zic sa-mi fac un mare cadou si sa spal masina, in drum spre casa. Este un eveniment important in viata masinii mele, are loc bianual, cum sade bine la noi la romani: curatenia de primavara si de toamna-iarna. Rapid, la tunelul OMV, singurul scop era sa ma debarasez de cele 10 kg de diverse aruncate peste tot, si sa merg acasa sa pun capul pe perna.

Ajung, era total liber, accelerez, sa nu am vreo surpriza, bag masina pe rampa, cobor si deschid portierele, si ma apuc sa sortez gunoaiele, sa fim operativi. Portbagajul imi da mult de furca, e aproape plin si e un birou “lost and found” veritabil. Raman masca cand gasesc o cizma de cauciuc de fetita, de la Next, pe care credeam ca am facut-o cadou, impreuna cu sora ei mai stanga, si cu  alte “zdrente”, fetitei unei bune prietene. Ma gandesc ce-o fi zis muma-sa cand a gasit doar o cizma, pe langa celelalte hainute din plasuta. Sau o fi ca mine si inca nici nu s-a uitat la cadou si zace prin portbagajul ei?

Trec vreo 5 minute, chiar ma gandeam daca ar trebui sa ma ingrijorez, cand apare o tanti. Analizeaza situatia, vede ca “e groasa” si-mi spune: “pai azi, duminica, vreti sa spalati masina, nu e pacat? De ce nu veniti maine?”

Eu, in gand: “pacat ar fi sa fiu o zi fara copii, sa am 15 minute libere si sa n-o fac. Merg de 2 ani cu cauciucuri de iarna, give me a break”

“- Mai bine mergeti si o spalati si exterior, ca altminteri se pune praful, uitati ce murdara e. Si apoi puteti sa o lasati si afara, nu e nevoie sa veniti aici, inauntru, ca afara sunt mai multi colegi care se ocupa”.

Mie mi se pare destul de curata, dar zic ca un spalat n-are cum sa-i prinda rau, scot masina, merg la coada tunel… lunga cat o zi de post, vreo 8 masini asteptand cuminti. Cum n-am chef sa astept, dau cu spatele, si intru iar la spalat interior. Se albeste, o vad. Ii spun ca n-am chef sa astept, ca o spal exterior altadata, acum doar vreau sa bifez rapid interiorul.

“- Sper ca nu aveti vreun animal, ca nu o spal, sunt foarte sensibila la parul de caine.” N-am animal, o dezamagesc, doar trei copii mici care uneori se mai comporta ca atare.

“- Pai Dumneavoastra aveti spalat interior normal, aici eu recomand program extins, ca nu ajung 5 minute de dat cu aspiratorul”. Apreciez spiritul de vanzator, asa ca-i spun ca voi cumpara un program extins. Cadem la invoiala ca mai bine ma ajuta ea, sa nu mai dau banii aiurea. Si ofteaza ” Daca as fi avut mai mult timp, zau ca v-as fi spalat-o ca lumea, dar asa, abia o sa am timp sa scot mizeriile din ea”

Ei, daca vad eu ca e rost de facut curat “ca lumea” dar nu e timp, zic sa dau o mana de ajutor: cer o carpa, detergent si ma pun pe treaba.Geamuri, portiere, ma implic in tot ce-i mai “heavy duty” – macar sa fiu sigura ca iese ceva ca lumea. Imi revin in minte tehnici din liceu de frecat si lustruit geamurile in ritm rapid, din voleu, ca sa ies afara la joaca mai repede. Nu credeam ca imi vor mai fi de ajutor vreodata.

Se strang si colegii doamnei, nu rade nici unul, par destul de mirati cum a reusit asta sa isi puna clienta la treaba. Nadusesc, nu e usor sa lucrezi la spalatorie.

Doamna dispare cu presuletele de cauciuc, sa le spele timp in care eu termin cam tot.

Mai vin 2 clienti, imi cer informatii despre cat costa, cat dureaza…. cred ca deja incep sa “blend-in”.

Ma simt foarte bine: dupa atata zacut pe scaun, ce alta oportunitate sa fac sport azi as mai fi putut avea? Pun pariu c-am pierdut 200 de calorii cel putin, plus ca am satisfactia ca masina e spalata “ca lumea”. Sunt vesela, generoasa, ii arat si ei ca sunt multumita de munca facuta in echipa, multumesc calduros si dau sa plec.

“sa stiti ca facem si angajari”, imi zambeste prieteneste.

Hmm… cred ca macar 2-3 zile, nu voi mai arunca nimic aiurea prin masina. Dixit !

Advertisements

One Comment

  1. Bravo , mi-a plăcut povestea cu spălatul -așa tb sa ne faci și noua cu gătitul raw !
    Te mai caut ( păcat ca ești în alt oraș ! )

    Like

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s