Un smoothie delicios: Glow-raw


suc verde

Si iaca si una din vedetele meniului Rawmazing de detox, Glow-raw, un suc ce reda stralucirea tenului, cu o tenta de para data-n parg si gust dulceag-amarui.

Se iau urmatoarele:
• 1 para maricica
• 4 bete telina apio
• ½ legatura kale (cam 300g)
• 1 lime
• 30 ml suc de grau proaspat stors
Se preseaza la rece, pulpa o puteti folosi la painici.

Para:
Contribuie in tratarea plamanilor, a vezicii biliare, elimina caldura si mucusul in exces si slabeste contipatia si inflamatiile.

Telina apio:
Telina este benefica stomacului, splinei si pancreasului, ficatului si rinichilor si trateaza simptomele acidozei. Bogata in siliciu, telina ajuta la innoirea articulatiilor, oaselor si a tesuturilor conjunctive, fiind benefica in special bolnavilor de osteoporoza.

Kale:
Kale este benefica stomacului si ajuta in tratarea congestiei pulmonare si a ulcerului. Provine din familia legumelor crucifere fiind inrudita cu varza si broccoli, evoluand de la varza folosita in trecut de tarani la rangul de superaliment. Varza kale este bogata in calciu, fier, sulf, clorofila si vitamina A.

Lamaia:
Lamaia poate contribui la tratarea diferitelor boli, cum ar fi cele ale ficatului, vezicii biliare, alergii, astm, boli cardiovasculare, raceala, obezitate, sau hemoroizi. Desi lamaile sunt acide la gust, in interiorul organismului acestea devin alcaline. Sunt excelente in lupta impotriva racelilor sau a altor boli datorita concentratiei mare de vitamina C si a proprietatilor sale antibacteriene.

Juice On!

Ziua 45: 60 de zile de mancat cu paiul


Cum ma apropii de linia de finish a programului detox si ma tot intreaba lumea daca mai sunt sau nu inregimentata in el, raportez: n-am mai scris pentru ca n-am stiut ce. Programul merge bine merci inainte, am dat cep zilei 45 azi.

Toate zilele trec la fel, “business as usual”: copii-sport-job-alergatura-gatit-timp cu copiii-multe ore la laptop- dormit, cu multe sucuri in between. Cum nu sunt genul care adora sa-si puna pe panoplie orice part cu iz social pe care-l trage, am considerat ca pot astepta pana am ceva de spus. N-am avut timp nici de retete/ alte uvraje pe teme de nutritie.

Ei bine, acum chiar am ceva: mi-am “sabotat“ singura programul detox☹. Si pe al meu, si pe al Andreei Mihalcea, companioana de drum in lungul drum catre o stare zen si-un corp alca-zing.

M-am tot gandit daca sa impartasesc cu voi asta, pana la urma am zis ca, cu riscul de a-mi stirbi un pic imaginea, din orice se invata.

Ei bine, dintr-o eroare de calcul care numai unui inginer ii poate fi specifica, am baut zilnic, de-a lungul programului, cu 33% mai mult suc (cu caloriile aferente) decat programul gandit de noi.

Cum s-a intamplat asta?
Cand am gandit modul optim in care sucurile pot ajunge la Andreea in timp util tinand cont de faptul ca dureaza cateva ore sa le procesam si ambalam, am decis ca in prima zi sa facem 2 sucuri extra, pe care sa I le livram impreuna cu programul din prima zi, pentru a le avea in prima parte a zilei urmatoare pana ajung soferii Rawmazing cu restul programului.
Asta a insemnat “6 x 500 ml + 2 x 500 ml “ = 4 litri de suc.

Ei bine, fara sa ma gandesc prea mult, cand fetele au intrebat cat suc sa faca pentru a doua zi, am raspuns “8 x 500, evident, sa avem zilnic 2 sticlute gata pentru a doua zi”. Si asa s-a impamantenit si s-a pastrat pana in zilele noastre, fara ca cineva sa realizeze.
Si asa am baut mult mai mult decat ne trebuie. Si mult mai mult decat puteam bea, pentru ca de multe ori simteam ca “e prea mult” si ma fortam sa beau.

Misterul elucidat abia acum 2 zile de Andreea, care m-a sunat si m-a intrebat ”auzi, noi de ce bem zilnic 8 sticle in loc de 6?”

Acestea fiind spuse, continuam programul cu doza corecta, si nu simt ca s-a schimbat ceva.

Alte efecte majore sau minore nu am avut, mai putin o stare de lehamite de sucuri care pare ca se instaureaza treptat – sper sa atinga apogeul fix cand termin eu cura detox + perioada de tranzitie la alimentatia solida, care va dura 2 saptamani.

Astept cu interes noul set de analiza de tiroida, peste 2 saptamani.

Cat de dulce e cartoful dulce?


Extrem de dulce, dupa cum spun expertii!

How sweet is a sweet potato

Si pentru ca o poza face cat 1000 de cuvinte, doar analizati imaginea de mai sus, si veti descoperi singuri de ce e bine sa integram fratele turungiu al cartofului neaos in alimentatia noastra.

Un studiu pe populatia din Papua Noua Guinee releva faptul ca 90% (!) din alimentatia lor zilnica era formata, zi de zi, din cartof dulce , 5% din alte vegetale, si restul… ce mai apucau, aproape niciodata carne.

(Intre noi fie vorba, oricat de sanatos ar fi cartoful dulce, damn, ma bucur mult ca nu m-am nascut intr-un loc in care intreaga viata trebuie sa mananc acelasi aliment zi de zi…)

Ei bine, lasand la o parte depresia de care poate sufereau papilele lor gustative, oamenii erau extrem de sanatosi, cu nivelul de vitamine la normal si cu o rata de boli de inima incredibil de mica.

Concluzia specialistilor: daca jumatate din dieta noastra zilnica s-ar baza pe cartof dulce copt, fara sare, am avea un aport optim de vitamine, cu un indice glicemic foarte scazut, si ne-am proteja inima de boli cardiovasculare.

Si cand ma gandesc c-am scos pateul de cartof dulce din meniul Rawmazing! Treci inapoi in meniu, cartof dulce bun ce esti!

Sursa: cursurile de nutritie de la eCornell.

Si totusi, de cata vitamina D avem nevoie?


Inca de cand ne nastem, suficienta vitaminei D e una din principalele intrebari pe buzele tuturor? Avem destula? Daca da, de unde stim, daca nu, cat suplimentam? Sau mai bine sa suplimentam oricum, sa fim siguri ?

Mai ales in vremurile moderne, si in special iarna, cand plecam pe intuneric la birou, ne intoarcem dupa lasarea soarelui, e greu sa vedem prea des lumina soarelui si sa lasam corpul sa produca Vitamina D.

Da, Vitamina D nu este o vitamina esentiala, asta insemnand ca o putem produce in corpul nostru, nu avem nevoie de aport din exterior/alimente. Pielea noastra produce vitamina D din radiatiile UVB din lumina soarelui. Cu conditia sa il vedem la fata…

Altminteri, exista putine alimente in care putem gasi vitamina D – ciupercile sunt una din cele mai bune surse, ficatul de peste, cateva specii de peste… (btw, laptele de vaca este artificial “imbogatit” cu vitamina D, asa ca nu il trecem aici).

Vitamina D a intrat sub lupa cercetatorilor in ultimii ani, cand s-a descoperit ca deficienta ei are o legatura directa cu boli precum cancerul, scleroza, osteoporoza, bolile endocrine, etc.

(Inca nu s-a dovedit clar, stiintific, ca suplimentarea vitaminei D artificial, prin pilule, are efect pozitiv asupra acestor boli)

Deci, cum stim daca avem destula vitamina D?

Pai, avem cu siguranta suficienta daca ne expunem zilnic la soare, intre orele 10-15, pret de 5-30 minute (unde 5 minute sunt suficiente pentru cei cu pielea foarte alba, si 30 pentru cei foarte inchisi la culoare).

Si da, daca te dai cu crema cu factor de protectie, vitamina D nu ajunge la tine. Idem si daca-ti petreci timpul in masina – geamul filtreaza radiatiile, asa ca singura metoda ar fi sa mergi cu geamul deschis.

Cine are risc crescut de deficienta?

– femeile insarcinate si care alapteaza, si bebelusii lor

– cei care traiesc in zone cu iarna lunga

– cei cu boli endocrine, in special tiroida

– batranii

Cu cat ar trebui sa suplimentam, daca nu stam suficient la soare?

Bebelusii si copiii mici – 400 IU/zi

Copiii peste 9 ani  si adulti- 600 IU/zi

Adulti/batrani care nu ies prea des din casa – 800 IU/zi

In general, o testare ar fi buna pentru femeile insarcinate, si pentru persoanele care au probleme cu absorbtia calciului, sistemul paratiroidal sau osos.

Bottom line, statul in aer liber, activitatile fizice sau pur si simplu statul in natura fac minuni, inca un plus pentru o alergare in Herastrau dimineata versus o ora la sala.

Sursa: studiile mele de nutritie de la Cornell.

Testare la clinica Superfit: Si ala mic si negru care respira greu era tac-su, ma!


DSCN7978N-am avut timp sa va povestesc experienta mea de la clinica Superfit, centru pentru testarea performantelor sportive, unde m-am dus la recomandarea lui Andrei, pe care-l tot capiam cu intrebarea: dar eu cat de repede ar trebui sa alerg? Cum omu’ nu are un buff magic din care sa scoata iepuri cu cartonase pe care scrie viteza ideala cu care trebuie sa alergi, m-a trimis la specialisti.

O ora de pedalat la Superfit, cu o “botnita” pe gura care-ti masoara volumul de oxigen, mi-a dat destule informatii despre mine, care sper sa ma ajute atat ca sa imi imbunatatesc conditia fizica, cat si ca sa pierd kilograme.

Am primit multe pagini cu informatii despre cum si cand ar trebui sa fac sport,  concluziile… puteau fi si mai dramatice, zic !

(Feedback pentru Serban Damian, daca citeste cumva postul: rezultatele ar trebui trimise in format pdf, pe email, pentru ca eu am pierdut hartiile cam la 30 minute dupa ce le-am primit), asa ca citez din memorie, de altfel foarte buna.

– 4.1 kg de grasime corporala extra, de dat jos. Se putea si mai rau, zic, dupa 3 nasteri consecutive si pus continuu pe mine (cand l-am nascut pe Calin, aveam 101kg)

– 5 kg de dat jos, ca sa intru la categoria “greutate normala” – e drept ca in partea de sus a palierului. Sper ca pana la sfarsitul celor 60 de zile sa fiu acolo. Iarasi,eu m-am simtit foarte impacata cu cifra.

– 1644 calorii consum pe zi pentru procesele primare care ma tin in viata (metabolismul bazal)

– Ca sa imi imbunatatesc performantele fizice, ar trebui sa imi tin pulsul in timpul activitatilor sportive undeva intre 125 – 137 bpm, ca sa slabesc intre 117 – 125 bpm. Ideal e un program de combinat cele doua, am primit plan de antrenament si recomandari de la Serban.

– Varsta metabolica: 54 de ani. Asta a durut rau de tot…incepusem sa cred ca “sunt in mare forma”, acum ca m-am apucat sa alerg.. dar probabil ca cei 38 de ani de zacut si mancat anapoda, isi spun cuvantul, nu pot repara in 3 luni ce-am stricat o viata.  Dar sper ca pana la urmatoarea testare sa ajung macar la varsta reala 🙂

– am primit extra o analiza a compozitiei corporale cu ultrasunete, care mi-a aratat profilul meu de distributie a grasimii in corp (pe scurt, “muschiulet impanat cu grasime” nu trebuie sa cer la restaurant, ca-l am tot timpul la purtator), dar oricum, e mai bine decat ma asteptam.

Deci, acum, nici o scuza sa nu performez 🙂

Cat priveste kilogramele de dat jos, am calculat ca si daca fac un gest marunt cum ar f urc zilnic scarile, in loc sa iau liftul, ar trebui, intr-un an, sa pierd cam 3.8 kg (ma rog, daca izolez componenta asta de orice altele legate de aport de calorii/efort).  Asa ca de acum, pe scari inainte mars – 6 etaje zilnic, cel putin de 2 ori/zi! (Daca va tenteaza sa incercati, atentie cu coboratul lor, pune cam de 3 ori mai multa presiune pe articulatii..)

Hai ca plec, la ora 11.00 tre’ sa alerg la Gerar ! 

Ziua 30+: 60 de zile de mancat cu paiul


Si-uite asa, am trecut de jumatatea programului fara sa bag de seama… si mai ales fara sa bage de seama ceilalti.
Ultimele 3 zile am fost plecata din tara, si a fost o adevarata aventura sa ma pregatesc de plecare.

Initial am hotarat sa iau la mine storcatorul si niste legume verzi (pe principiul ca portocale si 2 morcovi gasesc oriunde, dar kale, coriandru, iarba de gru si baby spanac mai greu)

Dupa aia, am realizat ca va fi cam imposibil, ar trebui sa plec cu un vagon – la fiecare suc verde prin presare la rece, intra cate un lighean ochi de verdeturi, asa ca n-aveam ce si cum inghesui.

Asa ca am decis, tinand cont de faptul ca sucurile testate de noi la laborator au primit 72 ore “bun de baut”, sa iau la mine sticlute gata facute.

Am inghesuit vreo 20 in bagaje, am zambit frumos la ghiseul Tarom, ca depaseam un pic greutatea admisa, mi-am pus un sticker cu “fragil” pe valiza, si m-am considerat aranjata.

Cele 3 zile n-au fost simple deloc, pentru ca sedintele avute au fost impanate copios cu pauze de cafea, dulciurele, mese copioase, sesiuni de degustat cocktail-uri, si tot asa.

Am avut ca obiectiv principal sa nu ies in evidenta cu regimul meu cu sucuri, pentru cei din afara tarii, pentru ca nu voiam sa intru intr-o bucla de explicatii care de care mai penibile: ce fac, de ce fac, sa conving lumea ca e sanatos, etc.

Pana la urma, solutia de compromis a fost ca la doua mese de grup sa mananc cate-o supa crema de telina (pare ca e extrem de populara la Budapesta, in doua locuri diferite era singura supa de legume disponibila), care m-a asezat in categoria oamenilor cu lingura in mana, deci nimeni n-a intreba nimic – de ce nu mananc si altceva, etc.

E drept ca in a ultima zi am baut sucuri semi-alterate – nu au avut toate loc in frigider, asa ca le-am mai lasat si langa fereastra si incepusera sa se acreasca…
N-am avut nici un fel de probleme cu stomacul, si daca as fi avut, eram fix in locul care trebuie – hotelul in care ne-am cazat, Budha Bar, a avut ca piesa centrala de amuzament si discutii fervente intre noi, WC-ul. Ei bine da, in premiera pentru mine, am fost intr-un hotel in care WC-urile erau incalzite, iti aruncau jeturi de apa cat de calda sau rece iti doreai peste tot, iti suflau aer cald in … whatever, cred ca hotelul asta ia 5 stele pe Travel Advisor doar pentru WC.

A, si este pentru prima data cand am si simtit, pe pielea propriilor haine, ca am intrat un pic la apa – am intrat in rochite pe care nu credeam ca le voi mai folosi, si am primit complimente de la colegi care nu m-au mai vazut de ceva vreme.

Deci, “se merita” sa mai continui 29 de zile:)

Cugetari despre IBM si IBM-eri


Si inca un post, tot din ciclul ” ce mai cuget eu cand alerg prin parc”.

Trec de fiecare data pe langa cladirea IBM, cu cei doi cai hidosi de la intrare – sau poate doar o reprezentare ilustra a conceptului de artist neinteles…
Si-mi aduc aminte ca am lucrat aici, 1 an, 2 luni si 7 zile, in 2006-2007.
Si pot sa spun cu mana pe suflet ca IBM n-a lasat nicio trecere marcanta prin viata mea, desi am tot timpul numai vorbe de bine la mine, in orice context de discutie si cu oricine. Cu greu imi mai aduc aminte cum erau dispuse birourile, cum arata interiorul, masa amorfa de sute de colegi toti preocupati sa para ca fac ceva…

Insa in mod surprinzator, majoritatea prietenilor pe care-i am, i-am cunoscut acolo. Cu unii dintre ei imi impart acum biroul, cu altii ne tocim pantofii in calatorii la mare distanta, cu unii ne vedem cu copiii, cu altii colaborez, sau cu cativa pur si simplu mai arunc cate-un mesaj pe FB: Ce mai faci, ma Misulica? ne vedem si noi anul asta?”. Si nu ne vedem niciodata.
Cu unii voi incepe sa si alerg la competitii, se pare…

Corporatiile sunt facute din oameni, si oricat de buna sau de rea este o corporatie, masura adevarata ti-e data doar de oamenii cu care imparti acoperisul ei. Si exista locuri in care parca totul sucks, dar lucrezi cu oameni interesanti, vibranti si destupati la cap si vorba, si abia astepti sa mergi la munca ca sa o mai lalai la o cafea cu ei, sau sa te incontrezi un pic pe teme universal valabile despre care toata lumea are o parere ferma, doar de dragul discutiei si al debate-ului.
Si exista locuri de munca in care cafeaua gratuita e absolut minunata, doar ca mai curand o bei in fata monitorului cu prietenii de pe Facebook decat cu colegii, ca parca suscita mai mare interes.

Si de fiecare data cand trec pe langa cladirea cu cai maro, zambesc in mine si concluzionez: ma bucur c-am lucrat in IBM. A fost o scoala buna. Si am cunoscuti oameni minunati. Ceea ce va doresc si voua!

PS: Intamplator sau nu, nici una din persoanele astea nu mai este azi in IBM.

Cu dedicatie, in ordine alfabetica, pentru: Alina, Bogdan, Doru, Dragosescu, Dragos, Irina, Milica, Misulica, Vali.